Theme by nostrich.
Cunoastem 3 dimensiuni spatiale. Una temporala. Si atat! Ne limitam la ele. Nu trecem mai departe de ele. Nu ne complicam. Dar exista inca o dimensiune. In care ne aflam nefiind constienti de existenta altor forte in afara de cele conventionale. Suntem pierduti in propria dimensiune a ignorantei noastre… Si daca nu intelegi despre ce vorbesc pe aici atunci ipo-critica mea e degeaba…
Nascisim, aroganta, incredere, ura, iubire, fericire, suparare.
Ne excitam mental si spiritual de fiecare data cand simtim. Ca niste adolescenti cuprinsi de hormoni la primul contact sexual ne lasam dusi de val pana ne izbim de faleza. Si atunci ne plangem ca nu stim de ce ne-am lovit… Asta inseamna ignoranta… Cand nu stii ca dimensiunea in care traiesti are si pereti… Neam lovit de neamul de atomi care asteapta in constanta miscare statica o accelerare in descresterea vitezei… Suntem niste ipocriti deci ipo-criticam… Jeguri sub unghia unui Creator…
DUMNEZEU!!! Daca ma auzi… Sper ca realizezi ca ai dat-o in bara cu lumea! Ai creat oamenii si ai stricat toata frumusetea asta de lume… Vaslim in bArca lui Noe si mergem spre Golgota… Eh, nu ma crede pe mine, Doamne! Ca Tu crezi degeaba… Dumnezeu e peste tot, inclusiv in tine… Imi pare rau sa spun, Dumnezeu nu intra-n ipocriti sau prosti… Dumnezeu este cu adevarat peste tot… In creatie… In aer… Dar cu siguranta nu intr-o bucata de carne cu ratiune… Nu in ipocriti ce ipo-critica…
COGITO ERGO SUM! Eh, cacat, sa mori tu? Gandesti deci existi? Existi sa ce? Existi sa te pisi pe creatia lui Dumnezeu care esti tu… Pentru ca te pisi pe tine de la 3 ani de zile de fiecare data cand respiri si realizezi ca ai putea sa simti… Mare dulau in curtea vecinului iti proclami lipsa de sentimente fata de lume doar ca sa te pisi pe tine de fiecare data cand le simti… Dar nu, COGITO ERGO SUM!!! Nu mai pun o intrebare. Fac o afirmatie: SA MORI TU!!! Cretin cu diploma… Perfect, infailibil pana cand viermi te mananca si mustele te cauta fiindca esti un cacat… Si puti, si imputesti dimensiunea in care esti caci te descompui incet si ajungi la un nivel subatomic ce il reprezinta sufletul tau sa vezi ca esti egal cu zero. Ca energia ta vitala nu exista caci tu nu ai sentimente… COGITO ERGO SUM!!! Ipocrit ce ipo-critica…
Te iubesc. Minti! Minti de la primul “t” pana la ultimul “c”. Minti ca o javra ce vrea un os ca sa se ingrase in lumea asta de tot rasul. Esti ca un clovn si circul asta nu imi place. Daca el isi proclama lipsa sentimentelor, tu o dai in bara spunand ca le ai… Te iubesc. Las-o moarta… Invata prima oara sa te iubesti pe sine si numai dupa aceea ai sa poti sa iubesti pe cineva… Nu am auzit de foame cand exista seminte-n hambar… Hai inapoi pe pamant, sterge-ti zambetul fals de pe buze, inghite-ti cuvintele, mergi inca doi pasi in fata, cazi in prapastia sentimentala ce esti tu si invata sa iubesti inainte sa spui minciuni… Esti o contradictie pe doua picioare cand spui ca iubesti si vrei atentia altor barbati. Vrei sa te doreasca… Sa ii aduci la disperare… Dar te iubesc! Minti iar. Ipocrita care ipo-critica…
Eu scriu. Nu zau? Despre ce? Despre vise? Despre dorinte? Despre ea? Uneori despre el? Esti aspru in tot ce scrii… Critici… Dar esti si sensibil… Pui cuvinte mari in propozitii lungi doar ca sa impresionezi… Nu esti cu nimic diferit de ei, nu esti cu nimic mai presus… Nu stii sa faci nimic altceva decat sa pui cuvinte mari in propozitii lungi… Nu reusesti sa treci peste cuvinte… Si atunci te ascunzi in spatele lor… Le imputesti cu alcool si tigari… Uneori chiar mai mult… Eu scriu! Ha, ce gluma buna! Hai pleaca de aici… Nu exista loc pentru tine aici, Kristiane!!! Trezeste-te la realitate… Ipocrit ce ipo-critica…
Dimensiunea in care forte necunoscute noua exista, se numeste suflet. Sentimentele o populeaza. Credinta, narcisism, frica, iubire, aroganta. Toate formeaza o dimensiune in care odata izbit de perete te trezesti cu scafarlia sparta si intr-o balta de sange… Caci in dimensiunea asta nici o prostie nu se iarta… SI peretii au maini care te lovesc in timp ce cazi si podeaua are un covor de ace ruginite pline de drogul numit disperare. Si plafonul prezinta un cer negru plin de jeg sentimental…Dar cumva… Atat timp cat nu te atingi de ele… In centrul dimensiunii asteia… Esti bine… Te joci cu forte incredibile…
Si in joaca ta nu ajungi ca mine… Inca un ipocrit lipit de podea ce stie doar sa ipo-critice…