Theme by nostrich.
… sau mai degraba a unui “Te urasc” bine ascuns printre dulcegarii spirituale.
Structura unui “Te iubesc” e una complexa, dar pe cat de complexa pe atat de paradoxala. Complexa in infinitatea prostiei de a declara acel sentiment ce te face sa uiti ca si tu traiesti. Ca si tu esti important. Si paradoxal cum cacatul asta de “Te iubesc” distruge orice relatie.
De ce dracu’ trebuie sa il spunem? De ce trebuie sa ne declaram iubirea nemuritoare la fiecare 2 minute? Si la cat de prosti suntem de ce cacat trebuie sa sustinem sus si tare ca iubim orice ar fi? Si cand ma gandesc ca la un moment dat si eu eram la fel… “Te iuuuubeeesscccc.” Eh, cacat… Te iubesc, da! Trebuie sa iti spun asta in fiecare zi, nu! Te iubesc prin simplul fapt ca sunt langa tine. Si daca mintea ta de femela nu reuseste sa conceapa asta, iti indic sa o schimbi cu ceva mai bun. Nu trebuie sa iti spun eu cat tin la tine ca tu sa vezi toata sarada asta sentimentala. Daca te tin de mana inseamna ca imi place atingerea ta. Daca te las sa vorbesti mult inseamna ca imi place vocea ta. Daca te fac sa razi inseamna ca imi place rasul tau. Daca te tin in brate in timp ce dormi inseamna ca imi place sa te stiu protejata. Ce dovada mai vrei? O confirmare verbala din partea unui scriitor de mana a doua? Scriitori mint. Barbatii mint. Femeile mint. Trupul si sufletul nu mint. De ce cauti confirmari cand le ai deja acolo?
Am invatat ca nu e nevoie de “Te iubesc” pentru a putea iubi. Iti iubesti si ursuletul de plus si nu ii spui te iubesc zilnic, nu? Din contra, intre voi e o relatie mai mult bazata pe o afectiune surda si calda. Multa lume ma intreaba daca eu cred in dragoste/iubire/afectiune. Si eu ma intreb daca cred in iubire… Dar cel mai mult ma intreb daca iubirea crede in mine… Daca are curajul sa imi dea puterea ei sau forta ei… Sau subtilitatea ei… Vointa ei… Dorinta ei… Daca nu o dezamagesc atunci cand o pun pe foi sau ii spun unei fete ca o iubesc… Ma intreb din ce in ce mai des daca faptul ca eu cred in iubire compenseaza faptul ca ea e posibil sa nu creada in noi… In fond suntem niste animale… De ce sa creada o forta superioara in niste animale… “Somnul ratiunii naste monstrii”. Gresit, somnul ratiunii da nastere zeilor. Somnul ratiunii da nastere operelor de arta. Da nastere muzicii. Da nastere iubirii. Si daca suntem monstrii atunci cand pictam, sculptam, cantam, recitam, scriem, iubim sau orice alta forma de creatie va rog dati-mi cusca sa pot sa vad si eu gratiile pe care scrie ratiune. Nu somnul ratiunii naste monstrii. Ci mai degraba lipsa iubiri. A sentimentelor de atasament si afectiuni. Iubirea nu trebuie spusa, ci aratata, simtita…
Iubirea poate fi simtita… Pune degetele pe iubita ta si spune-mi ca nu simti nimic… Asta daca iubesti cu adevarat… Taci si asculta cum respira si spune-mi ca nu iti pare ca asculti o melodie soul… Priveste-o in ochi si spune-mi ca ochii ei nu iti par o sursa nelimitata de inspiratie… Sarut-o si spune-mi ca nu are gust de fruct preferat… Ii vorbeste si spune-mi ca nu simti cum problemele tale sunt parca mai usoare… Si dupa aceea asteapta sa faca si ea toate astea si spune-mi ca nu o iubesti… Nu e nevoie sa te complici cu CELE DOUA CUVINTE, ci mai degraba sa te simplifici, sa scapi de ele. Sa treci peste ele. Iubirea nu inseamna cuvinte. Ci cpabilitatea de a arata afectiune prin actiune.
Anatomia unui “Te iubesc” este egala cu un “Te urasc” ascuns printre dulcegarii spirituale. Pentru ca stii ca o urasti deoarece a ocupat un loc mai important decat tine in mintea si sufletul tau. De inima nici nu mai zic… Anatomia unui “Te iubesc” este ce vrei tu intr-o forma mai blanda…
Anatomia unui “Te iubesc” este reprezentata in tot ce FACI tu cu iubita ta si din comportamentul tau…